Dependență și Tom Hardy

 

          În relație cu subiectul dependenței constat că mă pot raporta în trei feluri distincte – cea a dependentului, cea a profesionistului și cea a observatorului curios, care reunește elemente din primele două. Însă acum voi scrie doar din perspectiva personală de dependent. De ce? Din cauza lui Tom Hardy. Deși pare, nu-i o glumă. De curând am avut șansa să descopăr acest clip pe youtube. Pentru cei care nu știu cine-i Tom Hardy nu-i o problema, e suficient să știți că e un actor, destul de celebru. Tom Hardy este și alcoolic, abstinent de 13 ani. În clipul de mai sus el oferă un interviu unui reprezentant al Prince’s Trust, o fundație care se ocupă, printre altele, cu recuperarea dependenților.

          Tom Hardy își împărtășește succint experiența și răspunde, curajos zic eu, la întrebări pe care nu le auzi în interviuri uzuale, de ex: ”what are you afraid of?”(”de ce te temi?”) la care el răspunde simplu ”everything” (”de orice”). Nu voi face o analiză a întreg interviului, el e disponibil pe internet pentru cine dorește să-l vadă. Vreau să discut, în schimb, despre ce a trezit în mine. Tom Hardy afirmă, simplu și autentic că e un ”dependent și alcoolic” și spune (tradus aproximativ) ”mintea mea e cam șubredă, așa că trebuie să fiu umpic atent”. Nu știu dacă impactul e dat de faptul că Tom Hardy e atât de cunoscut sau de claritatea și inocența vorbelor sale sau ambele, dar în momentul în care l-am auzit mi-aș fi dorit să pot să plâng. N-am plâns, dar cuvintele lui m-au atins și m-au bucurat și întristat. Ca să înțelegeți ce am trăit trebuie să știți că dependența este și o boală care însingurează. Stigma și judecata cu a fi dependent sunt grele dar nu imposibil de dus, dar experiența interioară a rușinii de a fi dependent și lipsit de putere față de drog e aproape imposibil de dus de unul singur. Dacă mai pui deasupra și realizarea, cu care cei mai mulți dependenți se luptă, că tu ești vinovat pentru halul în care-ai ajuns poți garanta că omul își va duce ”crucea” în solitudine și tăcere. Bineînțeles, o asemenea situație vine în sprijinul dependenței.

          În recuperarea acceptarea adicției e printre cei mai grei, dar semnificativi pași. Pentru unii pacienți în recuperare acceptarea poate fi chiar obiectivul principal. Pentru alții acceptarea vine ușor, dar se aplică greu. Pentru cine nu e familiarizat cu dependența (fie ea de alcool, păcănele sau droguri) trebuie înțeles că experiența persoanei dependente de a-și consuma drogul este a-tot-cuprinzătoare. Nu mai lasă loc de altceva: alte trăiri, alte persoane, alte ambiții. Consumul, abuzul și intoxicația (”high”-ul) devine scop în sine, aparent. Dar abia după o perioadă de abstinență se remarcă temeri, angoase și frici care stau în culise. Despre efectele dependenței nu cred că e nevoie să vorbesc, probabil oricine citește aceste cuvinte cunoaște măcar o instanță a unei persoane care ”și-a distrus viața” cu băutura/droguri. Însă ce este cu adevărat fascinant e ce se află în spatele unui comportament aparent auto-distructiv. În termeni simpli putem spune că suntem cu toții înzestrați cu voință proprie, ajutată de conștiință, mai mult sau mai puțină, în funcție de caz (de ex: când dormim încetăm să fim conștienți). Mare lucru, să fii înzestrat cu voință. Însă voința noastră are limitele sale, pe care le experimentăm mai mult sau mai puțin în fiecare zi, dar fără să băgăm prea mult de seamă. A trece peste propria voință nu e o experiență plăcută, dar în situațiile uzuale de zi cu zi e una suportabilă și acceptabilă de cele mai multe ori. Când ești dependent însă, te izbești cu adevărat de limitele înfiorătoare ale voinței umane, mai precis de imposibilitatea de a opri un obicei sau comportament care știi că îți provoacă ție și altora suferință. Un lucru dificil de acceptat. Omul vede că nu se poate abține (de la drog) dar susține vehement că se poate lăsa ”oricând” prin propria voință. Că dacă nu, ar însemna că voința lui nu mai e bună de nimic, nu? Bineînțeles că nu, înseamnă doar că a cunoscut limitele voinței sale. Mulți nu le cunosc, ar putea  considera asta chiar un fel de privilegiu! Dar, din păcate, experiența e una cu totul diferită – durere, rușine, neîncredere și încrâncenarea de a se răscumpăra cumva. Toate astea pun umărul la ne-acceptarea adevărului simplu. Da, există un adevăr. Adevărul e că nu te poți controla, drogul va fi mereu mai puternic decât tine și singur, cel mai probabil, nu vei reuși.

          Asta e o formă a adevărului, așa cum o formulez eu. Nu e exhaustivă. Dar fără o acceptare sobră a raportului disproporționat de putere dintre drog și persoana dependentă orice recuperare rămâne doar un basm frumos, fără efect și chiar nociv. De fapt, drogul în sine, e un basm, o iluzie seducătoare, care promite eliberare în cel mai frumos ambalaj imaginabil. Am menționat mai sus că în plin abuz, persoana dependentă nu mai are loc de altă experiență sau trăire. Ei, nici în deplinătatea puterii ei de seducție, iluzia eliberării prin drog nu lasă loc de altceva în câmpul conștiinței. Totul se rezumă la ”poate de data asta va fi diferit” , ”doar un pahar/fum” sau variații ale acestora. Ulterior, consumul se transformă în abuz, de cele mai multe ori aproape instantaneu. Dar abia după ce apun ”aburii beției” situația se arată în deplinătatea ororii sale – atunci sentimentul de rușine copleșitoare invadează toate simțurile. Atunci apar falsele-promisiuni, încercările de mântuire – ”Gata! Asta e ultima data! Nu se mai poate așa..”. Dar bineînțeles că se mai poate, mereu se mai poate. În acest sens, adicția nu trebuie privită ca o gaură fără fund, ci mai curând ca un cerc întrerupt care se repetă la nesfârșit și în aproximativ același fel. În termeni gestaltiști vorbim de un ciclu (al contactului/experienței) întrerupt, neîncheiat, unde nu are loc etapa de asimilare a experienței, fără de care nu putem învăța și integra întâmplarea. În locul asimilării apare rușinea și vinovăția, sentimente care oricât de natural ni s-ar părea să-și facă simțită prezența în acel moment, nu fac decât să contribuie la conservarea adicției. Nu voi continua aici cu o analiză a procesului dependenței, dar am dorit să creionez realitatea aspră și necosmetizată a vieții unui dependent.

          Personal, pentru mine descoperirea parcursului lui Tom Hardy a venit ca o mângâiere, din mai multe motive, unele expuse mai sus. Dacă e ceva ce merită învățat și aplicat din gestul lui Tom nu e îndemnul său de la final, ”follow your dreams”, deși nici acesta nu-i rău. E ceea ce face ce e valoros, anume faptul că vorbește deschis și asumat despre adicția sa și condiția sa de dependent. Dependența însingurează și supraviețuiește în cotloanele minții care se luptă să ”reușească singur”, agățându-se de o iluzie a puterii. Poate unii reușesc, dar pentru mine o dovadă reală de putere e puterea de a accepta, smerit, că ești doar om, ai limite și nu poți reuși de unul singur. În definitiv, cred că oricine ar fi deacord că nu e nici o rușine în asta. Și pentru mine, ca dependent, Tom Hardy mi-a oferit curajul să scriu acest articol. Pe această cale urez mult succes și curaj tuturor celor care se află pe acest drum lung și anevoios al recuperării și celor care încă nu au luat primii pași.

Un gând despre &8222;Dependență și Tom Hardy&8221;

  1. Cat de adevarat… Frumos bv alex, tin sa spun ca am trait aceste momente si inca le traiesc chiar si la aproape doi ani de cand am incetat sa mai consum acele substante,este o boala care ramane in noi din pacate chiar si atunci cand renuntam la consum iti multumeac alex si intregi echipe de la sura mica pentru ajutorul care mi lati dat felicitari pt articol

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s