A trăi liber III

-Teama de singurătate/Nevoia de previzibilitate-

vs.

-Saltul în necunoscut-

          Imaginează-ți că urmează să sari și sub e întreg Universul, care se întinde dincolo decât poți vedea. E o întindere incomprehensibil de vastă, plină cu stele, planete,  culori spectaculoase și liniște. Închizi ochii. Și îți dai voie să te scufunzi în spațiului nemărginit, încet, plutind, lăsându-te în voia curenților. Și constați că nu îți e frică.   

 

       Pasajul de mai sus este o metaforă pentru ”magia” frumoasă a incertitudinii inerente vieții. Bineînțeles, experiența de zi cu zi multora e departe de a fi așa. Viața de zi cu zi e construită și structurată atât de mult în jurul predictibilității încât lipsa de previzibilitate e deranjantă, generatoare de stări anxioase, izbucniri de furie, stres cronic și aș putea continua dar mi se strânge stomacul (simptome somatice).

          Control și previzibilitatea sunt privite ca atuuri în viață – dacă am improviza o reclamă pentru ele probabil ar fi cam așa: ”Control & Previzibiliate: elimină anxietatea, generează  productivitate și te scapă de grija zilei de mâine!”. Sună bine, seducător chiar, dar știm că viața umană nu este așa. Nu putem controla cu fermitate ce se întâmplă (putem încerca, ce-i drept, dar e o rețetă sigură pentru nefericire) și nu putem face predicții reliabile, fapt confirmat atât de cercetare de specialitate (sursa1/sursă2) cât și de înțelepciune convențională (adesea nu știm ce vrem să mâncăm la prânz, darămite unde vom fi peste 5 ani). Și uite cât de mult ne-am distanțat de metafora cu care am început.

        E interesant de observat ca tot ce am expus mai sus e valabil atâta timp cât ne raportăm la lumea ”serioasă” a adulților. Dacă ne gândim la lumea copiilor însă! Wow, ce diferență! O lume în care ideea de ”predictibilitate” nici măcar nu exista, în schimb există a fi, a experimenta, a descoperi. Minunarea față de nou și magia sunt omniprezente. Libertatea de explorare și descoperirile copilului în creștere sunt în general încurajate și facilitate de mediu și părinți/adulții din viața lor. Este fascinantă grija și atenția declarată și (uneori) manifestată față de copilăria copiilor noștri, dar aceeași grijă și atenție nu ne-o arătăm nouă ca adulți. Cultivarea libertății și armoniei vieții se încheie abrupt, chiar brutal, la prăpastia dintre adolescență (circa 19/20-25 de ani, o estimare proprie) și viața ”serioasă” de adult.

           Ce au toate astea de-a face cu libertatea? (reamintesc aici conceptualizarea folosită până acum – ”libertatea individuală de a-ți crea propria viață, de a dori, alege, acționa și, mai important, de a schimba” ;Irving D. Yalom, 1980) Simplu spus: e foarte greu să acționezi liber când viața se transformă într-un șir nesfârșit de deadline-uri, ”obligații” și ”trebuie să…”-uri. Un răspuns mai puțin grobian ar fi că efectul în plan psihologic a restricțiilor mentale (folosit ca un termen umbrelă pentru nevoia de predictibil/teama de neprevăzut) este o restrângere artificială a vieții interioare dedublată de o constrângere a sinelui (înțeles aici ca tot ce înseamnă potențialul creator, funcția de adaptare și autoreglare umană). Toate acestea se resimt cel mai acut la nivelul afectiv-emoțional, anume: deși viața interioară o restrângem (forțat) simțim că ceva e în neregulă (incongruența ce simt/ce fac efectiv respectiv ce simt/ce afirm). Simptomele dezvoltate pot ulterior conduce spre nevroză (în sinea ei, tot o adaptare) care poate, la rândul său, duce spre simptome somatice (ex: boli gastrice, migrene cronice, desenzitivizare, etc.) care ulterior pot duce spre patologie clinică (ex: depresie, toxicomanie, etc.).

           Nevoia fermă de predictibil nu apare nicăieri mai acut ca în relațiile intime. Câți dintre noi nu afirmăm sus și tare virtutea ”independenței” (doar e trendy!) în cuplu sau ”pacturile” de a fi împreună pentru ”cât va dura”, iar apoi ne spunem ”La revedere” civilizat, văzându-ne de drum și de viață. Frumos! În realitatea necosmetizată, însă, colții ascuțiți și înfiorători ai îndoielii sunt prezenți și vigilenți la orice semn microscopic de abandon. Câți ”practică ce predică”, fiind pregătiți să-și asume înfruntarea hăului singurătății? Posibil mulți. Dar la fel de mulți nu își asumă, altfel decât declarativ, că orice relație interumană are o dinamică specifică, propria ”viață” care are un început, un parcurs și un sfârșit. Din păcate, ca oameni, după cum ne învață Irvin Yalom de decenii , avem o concentrare obsesivă pe finalitate, în loc să trăim prezentul în deplinătate sa. Psihologic, mirajul fricii de singurătate generează o presiune emoțională profundă. Spre deosebire de restul temerilor enumerate, teama de singurătate pare a fi de natură abisală, având dimensiuni în infantilitate (Freud) ancestrale (Jung) și existențiale (Yalom). Oarecum, nu am fi în eroare să afirmăm că orice teamă de neprevăzut este, în profunzimea sa, o teamă de singurătate.

         Ce-i de făcut în această situație? Singurătatea, privită (pe cât posibil) obiectiv este o realitate a condiției umane. Nu e o realitate comodă. Însă, în singurătate stă ascunsă  o oportunitate remarcabilă de a stabili un contact autentic cu noi înșine, de a ne fi cu adevărat alături. Nu într-o manieră narcisist-arogantă de glorificare a imaginii (un bun exemplu e moda selfie), ci într-o manieră în care ne oferim atenția, suportul și (de ce nu?) iubirea umană caldă pe care atât de ușor o pretindem (mai mult sau mai puțin conștient) de la alții.

        Având un contact hrănitor cu noi înșine putem avem experiența deplinătății ființei noastre și, paradoxal, de contact cu restul lumii. Apelul disperat la predicții și previzibilitate, deși pare inseparabilă lumii în care trăim, e o soluție iluzorie și paleativă, care nu numai că nu are o bază în realitatea obiectivă, dar neutralizeză și oportunitățile necesare de creștere și dezvoltare a sensului propriu în viață. ”Saltul” în necunoscut din titlu e o manieră sugestivă de a propune o alternativă atitudinală asupra vieții, una în care, acceptarea a ceea ce este , departe de a fi un conformism sterp, este în fapt o eliberare care deschide ochii către o miriadă de posibilități, unele pe care poate nici nu le-am fi bănuit.

________________________________________________________________________________________

Și astfel am ajuns la finalul eseurilor asupra libertății. Mai jos găsiți primele părți:

Partea I – aici
Partea II – aici

Un gând despre &8222;A trăi liber III&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s