Cât de departe am ajuns..

– scurt eseu despre dinamica frică/libertate 

        În ultimul articol din seria despre libertate am abordat frica în cele mai pervazive forme ale sale și sentimentul meu este că multe aspecte au rămas neglijate sau chiar nespuse. Așa am decis să scriu acest scurt eseu ca pe o completare la articolul anterior, într-o notă mai personală și optimistă.

(În general încerc să scriu aceste articole în așa fel încât să poate fi citite și înțelese independent una de alta, însă pentru înțelegerea articolului de față recomand parcurgerea celui de dinainte)

   Frica, după definiția noastră, deși pare o forță omniprezentă cu o influență extinsă (de la comportare individuală – la politici publice) în evoluția umană actuală, ea totuși este  la doar un efort mic (dar cât de semnificativ!) distanță de a fi biruită . Cum?

   În principal  (pentru a putea ilustra, mă voi raporta în mare la nevoia de a controla) sunt doi factori mari și lați pe care îi putem lua în considerare :

  1. Accentul deosebit de mare pe care îl punem pe a ”depăși” frica (sau obstacole, eșec, dezamăgire, griji, stres, etc.). Semnificația culturală majoră de a ”depăși” X sau Y lucru este atât de puternică încât cu greu mai vedem alternative. Aproape că pare natural să dorim să depășim un lucru (de regulă neplăcut), dar nu e. În mod natural, se întâmplă două fenomene relativ-complementare: orice obstacol trăit (în prezent) și confruntat așa cum este (tot în prezent) produce creștere – acesta este un adevăr. Al doilea aspect, mai dificil de acceptat și înțeles, este că atunci când respingem ceva, acel ceva tinde nu să dispară, ci să persiste (chiar dacă nu sub aceeași formă). Paradoxal, atunci când acceptăm acel ”ceva” atunci, tot nu dispare, dar se dizolvă, se transformă (odată cu noi) în altceva, un nou întreg . Creștere și schimbare. Acest fenomen se numește teoria paradoxală a schimbării (Beisser, A., 1970).
  2. Dificultatea de a trăi, pur și simplu, de a te lăsa ”purtat de val”. Mulți dintre noi, fără îndoială, ne-am cutremura gândindu-ne când a fost ultima oară când am reacționat/spus/făcut în exterior exact ce am simțit în interior, în acel moment! A trăi în prezent, unul din laitmotivele acestui blog, nu înseamnă a fi iresponsabil și nepăsător! A trăi în prezent presupune a fi prezent pentru tine și nevoile tale în mediul tău. Cum spune J. Zinker: ”nu a trăi pentru moment ci în moment”. Ca o ultimă ”pledoarie” în favoarea lui a trăi, cât mai mult, în prezent este simplul fapt că în prezent avem acces la toată gama creativității și ingeniozității spectaculoase de care dispune. Ori acest aspect nu este un accident! A trăi în ce este actual este nativ, natural și hrănitor.

   Multe din conceptele și fenomenele descrise mai sus în prezent sunt ”la modă”, sub diferite etichete, unele devenite adevărate brand-uri, de ex: mindfulness ( probabil cel mai popular), awareness (Gestalt), congruență, flow, etc. Ce îmi doresc, este doar ca aceste idei  (indiferent de ambalaj) să ajungă într-o formă masticabilă și digerabilă către cât mai multă lume, cu înțelegerea că ”a trăi în prezent” și ”a sta cu” ce doare este mult mai mult decât un titlu de atelier, o tactică de vânzări sau o soluție-miracol. Dimpotrivă, este muncă și efort susținut. Da! Am spus cuvântul cu ”m”!  Probabil că în era hiper-vitezei și multi-tab-uri-lor în care trăim mai ai timp doar pentru soluții rapide. Dar ele tind adesea să fie superficiale și efemere. A munci la propria dezvoltare nu cred că e mereu ușor sau accesibil. Dar, este practic și este pragmatic.

   A alege să fii liber e uşor. A ajunge în punctul de a alege liber şi conştient, nu e la fel ușor.

Referințe:

Zinker, Joseph (1977), Creative Process in Gestalt Therapy, Vintage Books Edition, New York;

Beisser, Arnold (1970), Gestalt Therapy Now, The Gestalt Journal Press, New York;

2 gânduri despre &8222;Cât de departe am ajuns..&8221;

  1. Cu o scurta observatie personala: trairea si confruntarea in prezent pot conduce (nu conduc automat) la crestere daca fiinta respectiva are o baza psihoemotionala (destul de) consistenta si este capabila de ajustare creativa, eventual sprijinita de legaturi sociale si daca are destul curaj/nu este descurajat/este incurajat/sprijin/continut, atat pt traire si confruntare cat si pentru crestere si autoreglare (organismica). In rest, de acord 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Buna Mihai! Ma bucura mult ca iti impartasesti parerea aici si sper sa revii cat mai des cu opiniile, argumentele si sugestile tale. Ca o adaugare la observatia ta, as argumenta ca, desi adesea mediul (social,fizic,etc.) nu este sustinator individului, totusi doar traind in prezent individul beneficiaza de intregul sau sprijin si potential propriu, care i-ar acorda o sansa crescuta catre o adaptare creativa cat mai potrivita pentru acel moment. Totodata cresterea si autoreglarea organismica sunt, intr-un sens, inevitabile, fiind o parte itegranta atat din natura umana cat si din natura fizica.
      Cele bune!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s